Monday, December 7, 2015

ILUZII.. ZÂMBETE SINCERE.. CRĂCIUN...





     Fericirea nu o găseşti pe toate cărările, oricând şi la orice oră. NU! Dacă ar fi fost aşa, mai mult ca sigur alergam toţi ca şi cum alergăm după îndeplinirea propriilor aspiraţii..
     Dacă ne uităm în jur vedem doar zâmbete false pe chipurile oamenilor.. Mulţi dintre noi au trecut prin momente grele, de cumpănă.. Şi încearcă să mascheze acest lucru prin zâmbete false, nelăsându-i pe ceilalţi să pătrundă în suflet.. Aceşti oameni îşi formează un scut de care nu poţi să treci. Construiesc bariere foarte greu de spart.. Schiţează un zâmbet fals pe când, în interiorul lor, sufletul este răvăşit şi rana încă este deschisă. Această rană nu se va închide NICIODATĂ! 
     Este trist când mergi pe stradă şi vezi cum mai toate persoanele ce le-ntâlneşti în cale afişează "   iluzii " de zâmbete, doar pentru a scăpa de un set de întrebări precum: " Ce ai? Eşti bine? Te pot ajuta? ".. Evită întrebările precum evită să fie loviţi de gloanţe.. Şi nimeni nu şi-a pus întrebarea de ce foarte multe persoane preferă să se mintă pe sine şi pe cei din jur cu privire la sentimentele ce îşi fac simţită prezenţa.. Vina este tot a noastră. Nu oferim suficientă încredere din cauză că suntem nişte prieteni de suprafaţă. Nu suntem în stare să fim prieteni adevăraţi. Nu suntem în stare să fim pansamentul pe rana celuilalt.. Suntem nişte oameni lipsiţi de conştiinţă; oameni care vor doar să-şi atingă idealul prin orice mijloc.. Păi şi oameni când mai suntem? Oare este mai bine să ne comportăm aşa cu semenii noştri? 
     De ce suntem aşa de răi şi preferăm să folosim măşti, să ne ascundem sub acestea? De ce alegem să minţim pe toată lumea? De fapt, atunci când alegem să " aruncăm " minciuni.. Ne minţim pe noi înşine.. Minciuna.. Tocmai ea are un sunet aparte când ţi-o livrează un om drag. Şi e cumplit de enervant sunetul minciunii.. Mai ales când tu ştii deja adevărul şi aştepţi să dea totul pe faţă.. Şi dezamăgirea este şi mai mare când vezi la ce " cotă " poate ajunge minciunili pe care ţi le livrează pe bandă rulantă.. 
     De ce în momentul în care vedem un om trist minţim că vrem să îl ajutăm, iar după câteva ore îl lăsăm baltă uitând de cuvintele spuse? De ce nu suntem acolo când este nevoie de noi? Aşa de greu este să ne ţinem de o promisiune? Este greu să spunem nişte cuvinte din inimă şi să lăsăm minciuna pentru un suflet drag? De ce nu spunem persoanelor dragi nouă: " Hai zâmbeşte. Vreau să te văd fericit, om frumos! Vreau să ştiu că eşti conştient cât eşti de iubit. Nu vreau să te mai văd supărat vreodată, suflete.. Şi nici abătut! Nu mai sta să te gândeşti iar şi iar la tot ce a trecut. Ce a fost.. a fost.. Tot ce contează este ce vine! " ..
     Off.. De acest Crăciun îmi doresc să văd cât mai multe zâmbete sincere! Lumea duce lipsă de ele!