Friday, November 21, 2014

STELELE ÎŞI AU LOCUL PE CER, NU PE PĂMÂNT!






     Îl priveam... Mă privea... 
     Pe atunci nici nu bănuiam că e ultima dată când îi mai pot privi ochii pătrunzători, simţi mâinile reci, sufletul cald.. Îi zâmbeam, dar nu din simplă politeţe; ci pentru că eram cu adevărat veselă, împlinită şi mai fericită ca niciodată. Privea cu admiraţie jocul lent al genelor negre ce clipeau şi ochii negri pierzători. Ştia că în adâncul meu mă doare, că este ceva în neregulă cu mine... Durea faptul că totul era atât de ireal, prieteni falşi, zâmbete false, tristeţe ascunsă.. Mă strângea puternic de mână; numai o singură atingere poate dărui putere de a trece peste orice obstacol al vieţii! Ştiam că nu îi era uşor nici lui şi totuşi avea forţa de a zâmbi în continuare. Ştiam că am reuşit să-i dau forţa de care avea nevoie; să-l fac mai puternic decât era..
     Regrete în suflet, întrebări fără răspuns, linişte ce urlă, durere, speranţe moarte şi inimi rupte în miliarde de bucăţele. 
     Tu erai puternic mereu şi eu am rămas la fel; aceeaşi fată puternică, optimistă, luptătoare, altruistă şi care ştie cum să-şi ascundă durerile...

     Ai apus! Cortina cade!