Sunday, March 23, 2014

EMOŢIILE - Curaj găină că te tai -





     Da, chiar ele... Emoţiile... 
     O boală înjositoare, cauzată de delimitarea inimii faţă de cap. Este, uneori, însoţită de o eliminare abundentă de clorură de sodiu hidratată din ochi.
     Tot emoţiile sunt cele care nu ne dau pace, ne " încătuşează " cu o sută de lacăte şi lanţuri, aruncând cheia spre " succes " în abis. Apar fix în momentul în care crezi că poţi să reuşeşti. Ele te trag înapoi şi nu mai reuşeşti să te ridici la aşteptările celorlalţi, aşa cum o făceai la repetiţii. Pe o scenă mare, cu o baie de mulţime şi cu un juriu exigent şi care nu ţi se pare prietenos, plus nişte emoţii care îţi vibrează în tot corpul, cum reuşeşti să iei o probă? O bună întrebare...
     Primeşti multe sfaturi înainte să te urci pe o scenă, dar nu toate sunt de folos pentru tine. Nu toate te ajută şi tu, ca om emotiv şi plin de astfel de furnicături interioare, nu reuşeşti să asimilezi ceea ce ţi se spune şi treci pe lângă ele... Trist aşa. Nu e bine ceea ce faci. Trebuie să uiţi că ai emoţii. Trebuie să te îmbărbătezi singur şi să te duci cu tupeu şi fără frică, în faţa juriului. Nu păţeşti nimic dacă dai greş. Doar câştigi experienţă.
     Dar emoţiile care sunt simţite în momentul în care trebuie să te urci pe scenă sunt floare la ureche cu emoţiile care sunt resimţite cu o săptămână înainte de a te duce la preselecţii... Offf... De ce au fost create aceste emoţii? Cu ce scop? Mintea mea e plină de întrebări. Corpul meu vibrează de la atâtea furnicături. Mai sunt doar 7 zile şi câteva ore până la marea dovedire a talentului... Trebuie să mă îmbărbătez singură, dar nu reuşesc. Am nevoie de ajutor şi îl primesc, dar nu reuşesc să îl asimilez. Emoţiile îmi cuprind tot corpul şi toată mintea. Îmi lasă trupul gol, plutind spre infinit...
     Ahhh!!! Ce dor îmi este de somnul de demult, de serile în care adormeam dintr-o clipită... De visele copilăriei mele. Toat s-au schimbat şi se vor schibma multe dacă reuşesc. Da, dacăreuşesc. Şi dacă nu reuşesc? O să mor de ruşine, sau nu... Tot aceeaşi persoană sunt chiar dacă pierd sau câştig. Contează că am încercat.
     Emoţii... Singurul cuvânt care îmi descrie săptămâna ce rumează, este: EMOŢII. Să sperăm că trecem de coloana infinitului cu brio şi zilele senine vor apărea din npu pe bolta cerească... Se deschid noi oportunităţi, noi orizonturi...
     Săptămâna asta e a mea! Duminică trebuie să reuşesc! Trebuie să las emoţiile în abis şi să mă duc cu privirea sus, că nu am nimic de pierdut. TREBUIE, auzi? TREBUIE!!!


Dumnezeu cu mila... Sper ca şi de data asta norocul să-mi fie alături. Emoţii, adio! Bine aţi venit public, scenă, juriu, prieteni noi, film şi platou de filmare.