Tuesday, February 18, 2014

EŞTI MULT MAI PUTERNIC DECÂT CREZI!





     Fiecare om are povestea sa.
     A iubi, a suferi, a greşi, a pierde, a înşela, a trăda... Sunt doar câteva verbe care definesc fiecare persoană în parte şi, de asemenea, fiecare zi din an.
     Poate că, acum, eşti într-o perioadă grea a vieţii tale şi poate ţi-ai pierdut încrederea şi echilibrul. Stai liniştit, trece şi asta. Zile senine nu sunt departe!
     Poate că ai cunoscut trauma unei despărţiri, poate că suspini după o dragoste neîmpărtăşită, poate eşti singur între străini şi duci dorul celor dragi... Poţi să-i suni şi aşa îţi alini " durerea ".
     Poate că eşti împovărat de griji financiare, poate speri la un loc de muncă de care depinde existenţa ta şi a familiei, poate suferi pentru copiii tăi... Cu multă pereverenţă şi cu mult optimis, ai să vezi cum norocul îţi surâde!
     Poate ai pe cineva bolnav, poate chiar tu ai probleme de sănătate... Învaţă să râzi pentru că e sănătos. Ai grijă de tine şi de cei din jur. Doar aşa îţi vei nuanţa viaţa.
     Poate te simţi îmbătrânit, nedorit, neapreciat... SINGUR. Nu e chiar aşa. Ţine DOAR de perspectiva ta! E normal să îmbătrâneşti. Doar aşa câştigi clipe memorabile de care să-ţi aduci aminte cu mare drag în viitor.
     Poate că oamenii în care ai crezut te-au dezamăgit şi te-au abandonat... E o lecţie de viaţă. Ai învăţat ceva esenţia, şi anume: să nu ai încredere în oricine!
     Poate aştepţi o împăcare, o veste, un semn, o ieşire dintr-o situaţie critică... Toate vin la timpul lor, aşa că NU dispera!
     Poate simţi nevoia să fii înţeles, ascultat, acceptat, mângâiat, iubit... Timpul nu e pierdut!
     Om frumos, TREBUIE să crezi în tine! TREBUIE să te aduni, să lupţi şi să încerci! TREBUIE să te desprinzi de un trecut în care nu mai ai niciun rost şi să îţi vezi de drum... Schimbă-ţi direcţia de mers şi caută un drum frumos. Sunt vise care, încă, aşteaptă să se împlinească. Sunt oameni care aşteaptă să te întâlnească şi este o viaţă care aşteatpă să fie trăită. Ai luat fiinţă cu un singur scop: SĂ TE BUCURI DE TOATE FRUMUSEŢILE LUMII! Poate că DOAR TU ştii ce îndură sufletul tău, dar NU eşti singur pe lume! Ca şi tine mai sunt foarte mulţi, doar că au învăţat să treacă peste şi să nu pună la suflet toate lucrurile mărunte. Suntem foarte mulţi cei care am pierdut, care suferim, care regretăm, care aşteptăm, care nu mai îndrăznim să credem, care ne zbatem între sentimente contrate... Ai răbdare  şi adună-ţi puterile. TOTUL SE REZOLVĂ! Viaţa nu ne dă mai mult decât putem suporta. Dacă nu ar exita speranţă, nu ni s-ar fi dat visele. Şi fără vise, omul e caşi mort. Ceea ce azi ţi se pare imposibil, mâine se va împlini!
     TU EŞTI O FORŢĂ ŞI VEI REUŞI! SĂ NU UIŢI CĂ MERIŢI SĂ FII FERICIT, OM FRUMOS!!!