Sunday, December 29, 2013

MONICA PÎRLICI, CÂŞTIGĂTOAREA ” MOLDOVA ARE TALENT “


Monica Pîrlici este o puştoaică de doar 11 ani din Moldova care a reuşit să impresioneze juriul prin talentul său vocal, cu care a fost înzestrată încă din pântecele mamei ei. A reuşit să facă juriul ca să plângă datorită mesajului din piesa pe care a interpretat-o, dar şi prin vocea sa. Aceasta a câştigat  JUMĂTATE DE MILION DE LEI.
A reuşit prin talentul ei să lase atât juriul cât şi publicul, înlemniţi de-a binelea. Lupta pentru titlu a fost foarte strânsa, dar tânăra fată a dat dovadă că poate şi că este în stare să câştigă. Fata aceasta merită, pe lângul premiul de jumătate de milion de lei, şi o coroniţă. În cocnrus au fost 12 participanţi ajunşi în finală. Aceştia, la rândul său, au avut prestaţii de excepţie dar nu s-au putut ridica la nivelul acestei tinere în vârstă de doar 11 anişori.
Monica Pîrlici este din Zberoaia. Povestea ei te impresionează, unora chiar le aduce lacrimi în ochi. La un an şi trei luni, mama sa a lăsat-o în grija unei mătuşi şi a plecat în Elveţia. Ce este mai trist, este faptul că nu s-a despărţit doar de mama sa, ci şi de surorile ei care, la rândul lor, au fost lăsate în grija altor rude. Tatăl său a îndemnat-o ca să se prezinte la ” Moldova are Talent “. Îi place la nebunie să fie în centrul atenţiei şi să recite poezii.
În timpul audiţiilor, fata a declarat că dacă va reuşi să ia premiul cel mare, îşi va cumpăra o vioară şi îşi va repara camera cu banii pe care îi va câştiga. Mai jos aveţi prestaţia fetei.