Monday, September 16, 2013

TOAMNA SE NUMĂRĂ BOBOCII




" Şcoala cea bună e aceea în care şi şcolarul învaţă pe profesor. " - Nicolae Iorga
     Îmi amintesc şi acum, cu multă nostalgie, ziua în care am păşit pentru prima oară în curtea liceului cu paşi repezi şi grăbiţi.
      Emoţiile se intensificau cu fiecare pas făcut. Inima-mi bătea tare, tare; dar a trecut această senzaţie de cum am intrat în clasă. Ne uitam unii la alţii, foarte miraţi şi speriaţi. Se vedea cu ochiu' liber că eram ca " puii la tăiere "... Mirosul dulce al dirigintei noastre blajine şi blânde ne-a făcut să nu mai scoatem un sunet. Totu-n jur era amorţit. Dânsa eclipsase tot soarele şi toate emoţiile cu privirea-i caldă. Ne-a fost şi ne este ca o a doua mamă. Când părinţii noştrii nu ne sunt alături, dânsa este mereu acolo cu o vorbă bună şi o îmbrăţişare cum doar la diriginta mea vezi.  Prima mea impresie a fost: "  Shit! Nu cunosc pe nimeni din mulţimea asta de elevi! " Liceul mi s-a părut ca un castl cum vezi doar în cărţi, în basme şi totodată un labirint infinit - îmi lua în jur de 20 de minute să îmi găsesc clasa -. Din primele zile s-au format grupuri, dar după acestea au luat sfârşit. Au fost aruncate în Groapa Marianelor şi închise cu lacătul, pentru că toţi devenisem ca unul singur. Prima mea colegă de bancă a fost Denisa, dar " relaţia " noastră nu a durat decât 2-3 luni. S-a mutat cu Ana, şi uite-aşa m-am pricopsit cu Ştefania. Dar asta e o altă poveste. Şi da, am tendinţa să vorbesc mai mult decât trebuie...
     Sunt foarte multe de spus, dar încerc să mă rezum pe cât de mult pot. Clipele unei noi etape a vieţii s-au scurs încet şi sigur; la fel cum se scurge roua dimineţii de pe frunzele pictate în nuanţe verzi. Acum am trecut clasa a-X-a cu rezultate foare bune la învăţătură şi sunt mândră de mine. De cum am intrat în curtea liceului, am fost întâmpinată de ţipetele, urletele, pupicurile şi îmbrăţşările colegilor - aşa cum era de aşteptat. Sincer, chiar îmi era dor de ei, colegii generaţiei blestemate. Cu ei am împărtăşit şi bune şi rele, nebunii... Şi încă mai împărtăşesc aceste lucruri datorită relaţiilor care s-au clădit în decursul clasei a-IX-a. De data aceasta emoţiile nu îşi mai făceau simţite prezenţa. Era o " baie " de oameni în incinta liceului; ne cunoaştem între noi, ne salutam şi ne tachinam. Am văzut şi primii boboci, cu buchete de flori în mână şi cu mii şi mii de emoţii. Retrăiam şi eu, odată cu ei, momentul. De data aceasta era momentul lor, un moment unic în viaţă. Am avut parte de multe surprize la festivitate. Toţi am râs în hohote, ba chiar se putea zări o lacrimă de prea mult râs.
     În fiecare an când încep şcoala, retrăiesc aceleaşi nelinişti şi duioşii. Despărţirile, care se învaţă la şcoala dură a vieţii, mi-au dat sentimentul preţuirii fiecărei clipe.

P.S: Pe final vă las o poză mai haioasă ca să ne destindem.