Thursday, September 12, 2013

IMPORTANŢA JOCULUI





 


      Jocul deţine un rol important, în primul rând, în dezvoltarea emoţiilor.
     Acestă activitate nu este specifică doar copilului; ea se întâlneşte atât la adolescenţi, maturi, cât şi la cei mai bătrâni, zişi bunici.
     Dacă stau bine să mă gândesc, multe lucruri le-am învăţat prin diferite jocuri; ele fiind singura metodă prin care puteam asimila ceva nou la anii aceia. Adesea, ne refugiem într-o lume imaginară, cu toţii. Omul, în lumea ireală transpune rolul în imaginar. Prin joc ne eliberăm de timiditate şi intrăm cu toate forţele în joc. De curând, s-a demonstrat că jocul este esenţial pentru dezvoltarea personalităţii şi, cu ajutorul jocului se dezvoltă capacităţile şi competenţele de bază. Constantin Brâncuşi spunea că: " Este foarte important să jucăm în diferite piese, roluri diverse; să ne punem în anumite ipostaze. Ele sunt plăcute, mai ales cele care stimulează imaginaţia. "
     Jocul dezvoltă imaginaţia iar joaca nu are limite de vârstă, atât timp cât îţi face plăcere.